PRF (PLATELET RICH FIBRIN)

Terapia PRF (Platelet Rich Fibrin) este o tehnică de ultimă generație utilizată în chirurgia ghidată dento-alveolară, ca o terapie adjuvantă în intervențiile chirurgicale precum sinus lift, adiții osoase, inserarea implanturilor dentare, dar uneori și în cazul unor extracții, rezecții apicale și la finalul unor intervenții parodontale.

Terapia presupune izolarea prin centrifugare, din sângele pacientului, a unui concentrat de factori de creștere și celule stem. Acest concentrat, sub forma unei membrane subțiri, odată aplicată pe osul afectat, duce la o vindecare accelerată, la reducerea durerii pe care o poate resimți un pacient în urma procedurii, dar și a inflamației post-operatorii. Mai mult, calitatea osului nou format este crescută cu până la 50%, față de tehnicile uzuale convenționale folosite în stomatologie.

Cum ne folosim de PRF?

  • Membrane A-PRF: înlocuiesc cu succes membranele clasice de colagen sau pericard – folosite în mod tradițional pentru augmentări osoase, membranele fiind realizate de noi, în timpul intervenției și din sângele pacientului prin centrifugare și presare, spre deosebire de cele clasice care sunt prefabricate. Acest aspect scade și costurile pentru pacient.
  • A-PRF liquid: se obține prin centrifugare și se mixează cu osul artificial pentru a obține “sticky bone” – un amestec lipicios și modelabil, care aderă de patul osos receptor al augmentării și poate fi modelat în forma dorită; tehnica înlocuiește membranele de titan care ar crește considerabil și costurile pacientului la diverse proceduri.
  • I-PRF liquid: se obține prin centrifugare și se folosește prin picurare sau injectare la locul diferitelor manopere chirurgicale pentru accelerarea vindecării și scăderea edemului post-operator.
  • PRF plug: se obține prin centrifugare și presare și se folosește la finalul unei extracții dentare, prin condensare la nivelul alveolei postextracționale, pentru accelerarea procesului de vindecare, reducerea sau evitarea inflamației și obținerea unui os mai calitativ pentru inserarea ulterioară a unui implant.

CONTACTEAZĂ-NE

Related Projects