DESPRE NOI

Misiunea noastră? Zâmbetul tău.

Beyond Dental înseamnă experiența dobândită în ani de studii și profesare a fiecărui medic din clinica noastră, dedicarea și pasiunea pentru ramura stomatologiei în care profesează și îmbunătățirea continuă în pregătirea profesională, prin participarea la cursuri de specialitate, teoretice şi hands-on, recunoscute internațional.

În clinica noastră ai la dispoziție gama întreagă de servicii dentare, astfel că ești pe mâini bune aici, de la început până la finalizarea tratamentului, indiferent de nevoia pe care o ai – de la odontologie, endodonție și protetică, la implantologie, chirurgie orală, parodontologie, pedodonție, ortodonție și estetică dentară.

Fiecare cabinet este dotat cu tehnologii de ultimă generație, care să ne ajute atât pe noi, medicii, să efectuăm tratamente precise, de înaltă calitate, cât și pe tine, pacientul nostru, să ai cât mai puțin disconfort și să nu simți nicio durere în timpul intervențiilor.

Dezvoltare.
Evoluție.

Clinica Beyond Dental din Timișoara și-a deschis porțile în anul 2013, la inițiativa fondatorului, dr. Caius Cristescu. De atunci, clinica a evoluat în ceea ce privește numărul medicilor și al serviciilor, precum și în ceea ce privește dotările și tehnologiile folosite aici.

Numărul intervențiilor de succes și pacienții mulțumiți sunt acum cartea noastră de vizită.

Ne poți lăsa numărul tău de telefon.

Un reprezentant Beyond Dental Clinic va lua legătura cu tine în cel mai scurt timp.